Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » Zece persoane au ajuns la spital în urma acțiunilor de protest de la Parlament

Zece persoane au ajuns la spital în urma acțiunilor de protest de la Parlament

Categorie: ULTIMA ORĂ, Societate
Zece persoane au ajuns la spital în urma acțiunilor de protest de la Parlament



După ce inițial au părut să dea înapoi, forțele de ordine s-au mobilizat și au început să despartă rândurile manifestanților.

Poliția a reușit să-i scoată pe protestatari din sediul Legislativului și au refăcut cordoanele de rezistență din jurul Parlamentului.

La fel și mai mulți jurnaliști, blocați in interior au reușit să părăsească clădirea, pe uşile laterale ale Legislativului, după ce au stat izolați mai bine de pentru ore. În perioada cât au stat închişi în parlament, jurnaliştii nu au avut voie să iasă din camera destinată presei, dar nici să se apropie de geamuri.

Șeful interimar al Inspectoratului General de Politie, Gheorghe Cavcaliuc, spune că situația este sub control.

Potrivit șefului secției Medicină Urgență din cadrul spitalului de Urgență, Igor Curov, zece persoane, printre care patru polițiști au ajuns la spital în urma acțiunilor de protest de la Parlament, unde le-au fost oferite îngrijiri medicale.

În prezent viața acestora este în afara oricărui pericol. Pacienții au beneficiat de primul ajutor medical, după care au fost lăsați să plece acasă.

Liderul PL Mihai Ghimpu a fost huiduit și agresat de mulțime în timp ce încerca să părăsească sediul Legislativului. Potrivit imaginilor difuzat de TV7, Mihai Ghimpu a fost îmbrâncit de protestatari și se pare că a fost lovit în plin fiind văzut ținându-se de cap.

Sursa articolului: aici
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: