Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » La programul „Prima Casă” vor putea aplica și tinerii care dețin mai puțin de șase metri pătrați pentru un membru al familiei

La programul „Prima Casă” vor putea aplica și tinerii care dețin mai puțin de șase metri pătrați pentru un membru al familiei

Categorie: ULTIMA ORĂ, Republica Moldova, Economie
La programul „Prima Casă” vor putea aplica și tinerii care dețin mai puțin de șase metri pătrați pentru un membru al familiei


Până în prezent erau eligibile doar persoanele care nu au deținut împreună cu soțul/soția o altă locuință în decurs de un an până la solicitarea creditului. Cabinetul de miniștri a avizat astăzi pozitiv o inițiativă legislativă care include mai multe măsuri de îmbunătățire a programului „Prima Casă”.

De asemenea, beneficiari vor putea fi și tinerii care dețin locuințe în sate, dobândite prin moștenire sau donație, cu excepția cazurilor în care acestea sunt situate în suburbiile municipiului Chișinău.

„Odată cu punerea în aplicare a proiectului „Prima Casă”, au ieșit în evidență niște lucruri care au trebuit corectate. Mulțumesc Ministerului Finanțelor pentru că, luând în considerare perioada scurtă, au fost receptivi la observații și au venit cu rectificări pentru eliminarea constrângerilor, ceea ce lărgește numărul celor care pot aplica la acest proiect pentru a avea o locuință”, a subliniat, în context, Pavel Filip.

Totodată, în contextul programului „Prima Casă 2”, în Codul fiscal și în Legea bugetului social de stat pe 2018 va fi introdusă o nouă categorie de prestații - compensația bănească acordată din bugetul de stat beneficiarilor programului. Se propune ca sumele acestor compensații să constituie surse de venit neimpozabile, măsură care are drept scop facilitarea accesului bugetarilor la achiziția unei locuințe. Modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor va fi stabilit printr-un Regulament aprobat de Guvern.

De asemenea, potrivit proiectului, organizațiile de microfinanțare vor fi obligate să prezinte cel puțin unui birou al istoriilor de credit informațiile de care dispun în privinţa debitorilor persoane fizice. Astfel, băncile comerciale vor avea acces la informații depline despre împrumuturile obținute de către solicitanți de la alte instituții financiare.

Programul „Prima Casă” a fost lansat la 26 martie curent și până în prezent de acesta au beneficiat peste o sută de persoane, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

Sursa articolului aici
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: