Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » Proiectele realizate în țara noastră cu sprijinul SUA, discutate de premierul Pavel Filip și Administratorul Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul USAID

Proiectele realizate în țara noastră cu sprijinul SUA, discutate de premierul Pavel Filip și Administratorul Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul USAID

Categorie: ULTIMA ORĂ, Republica Moldova, Economie
Proiectele realizate în țara noastră cu sprijinul SUA, discutate de premierul Pavel Filip și Administratorul Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul USAID



Beneficiile proiectelor realizate în țara noastră cu sprijinul SUA și prioritățile pentru cooperarea dintre cele două state au fost discutate astăzi de premierul Pavel Filip și Brock Bierman, Administrator Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul Agenţiei Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Șeful Executivului a exprimat recunoștință pentru sprijinul financiar valoros acordat de SUA pentru implementarea diferitor proiecte în Republica Moldova, precum și pentru asistența tehnică oferită prin intermediul USAID, centrată pe consolidarea capacităţilor instituţionale şi creşterea economică. „Nu există cetățean care nu ar cunoaște despre asistența oferită prin intermediul USAID și nu ar aprecia beneficiile acesteia”, a spus Pavel Filip.

În contextul consolidării instituțiilor democratice în țara noastră, premierul a vorbit despre reforma administrației publice. În prezent, reforma administrației publice centrale este pe ultima sută de metri, în paralel este elaborat conceptul reformei administrației publice locale și a celei administrativ-teritoriale.

Administratorul Adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul USAID a apreciat schimbările pozitive înregistrate în Republica Moldova. Brock Bierman a specificat că, în cadrul vizitei sale, a discutat cu mai mulți antreprenori care au reușit să dezvolte afaceri de succes și a menționat importanța continuării reformelor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și combaterea corupției. Totodată, oficialul a spus că trebuie continuate eforturile pentru dezvoltarea societății civile și asigurarea obiectivității mass-media.

În context, Pavel Filip a precizat că Executivul cunoaște în profunzime toate problemele cu care se confruntă cetățenii și există toată determinarea pentru continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea supremației legii. „Pentru a obține dezvoltare, trebuie să facem în paralel reforme în toate domeniile, reforme pe care poate nu le sesizează cetățenii, dar care pun bazele dezvoltării de mai departe a țării. Contăm în continuare pe sprijinul SUA în realizarea acestor scopuri”, a subliniat premierul.

Anul trecut, volumul asistenței oferite prin intermediul USAID a constituit aproximativ 24 milioane de dolari SUA. Din 1992, SUA a acordat Republicii Moldova sprijin financiar în valoare de aproape 1,4 miliarde de dolari SUA, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.


Sursa articolului aici
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: