Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Categorie: ULTIMA ORĂ, Calendar creștin ortodox
Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.


Sărbătoarea Sfântului Nicolae este cinstită de către creștinii ortodocși de stil vechi de două ori pe an. Sărbătoarea Sfântul Nicolae „de iarnă", cum i se mai spune în popor, se sărbătoreşte la 19 decembrie, iar la 22 mai se sărbătoreşte Sfântul Nicolae „de vară".

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei s-a născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara (Asia Mică), din părinţii Teofan şi Nona. Pe lângă părinţi, unchiul său, Episcopul Nicolae al Patarei, a avut un rol important în biografia sfântului, fiindu-i luminător în drumul slujirii lui Dumnezeu. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.

Episcopul Nicolae, plecând la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt, a lăsat toată grija eparhiei în seama nepotului său. În acest timp părinţii Sfântului Nicolae au murit. El i-a îngropat în Patara, iar averea moştenită a împărţit-o săracilor. La întoarcerea unchiului său, Nicolae pleacă în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei (eparhie din Asia Mică) Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Primul bărbat care a intrat în Biserica arhiepiscopală a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate. Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin oraşul Mira şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii. Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350.


Sursa : stefanvoda.info
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: