Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » Tradiţie şi continuitate la Vălenii de Munte

Tradiţie şi continuitate la Vălenii de Munte

Categorie: ULTIMA ORĂ, Republica Moldova, Educațional și Cultural
Tradiţie şi continuitate la Vălenii de Munte



Cea de-a 64-a ediţie a Cursurilor Universităţii de Vară „Nicolae Iorga“, desfăşurată în perioada 13-18 august a.c., la Centrul Cultural din Vălenii de Munte, se bucură, parcă mai mult ca oricând, de un mare succes, mai ales în rândul celor peste 150 de invitaţi – oaspeţi dragi din Basarabia şi Serbia. Un success care îmbracă haina speranţei pentru anul Centenar 2018, când toată suflarea românească de pe ambele maluri ale Prutului speră în mult-dorita ReUnire, fapt reflectat chiar de la început prin dezbaterea inclusă în program, intitulată Proiectul de Ţară al României.

Evenimentul de la Vălenii de Munte este onorat de prezenţa unor numeroase personalităţi din Ţară şi străinătate, alături de cursanţi pasionaţi de istorie – mai ales din Republica Moldova - remarcaţi la festivitatea de deschidere a Cursurilor, precum ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, academicienii Răzvan Theodorescu şi Ioan Aurel Pop, profesorul Adrian Năstase, fost prim ministru al României, Virgil Niţulescu, reprezentant al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, având funcţia de consilier, subprefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, fostul şef al administraţiei prahovene, Mircea Cosma, primarul oraşului Vălenii de Munte, Florin Constantin, senatori, deputaţi, directori ai unor instituţii de cultură, artişti, profesori, istorici…

Oficialităţile au ţinut să aducă un omagiu savantului Nicolae Iorga, în cadrul ceremoniei de depunere de flori la monumentul acestuia de lângă sediul Centrului Cultural din Vălenii de Munte.

În cadrul deschiderii oficiale a evenimentului, cât şi pe tot parcursul Cursurilor, oaspeţii, cât şi reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, au reamintit faptul că anul acesta se împlinesc 109 ani de la prima ediţie a cursurilor iniţiate de Nicolae Iorga, Şcoala de Vară de la Vălenii de Munte fiind una dintre cele mai longevive manifestări cultural-istorice din România, ocazie care oferă iubitorilor de istorie din Ţară şi din Republica Moldova să cunoască mai bine opera marelui savant, istoria românilor şi contribuţia sa la păstrarea identităţii naţionale. Acest aspect a fost remarcat în toate alocaţiunile rostite de oficialităţile prezente la eveniment.

Acad. Răzvan Theodorescu a menţionat că, la această manifestare, „Academia Română aduce prinosul său de recunoştinţă celui mai ilustru, celui mai important, celui mai strălucit membru al Academiei Române, geniu şi martir naţional – Nicolae Iorga”. De asemenea, Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a precizat, că: „Şcoala de Vară „Nicolae Iorga“ este un exemplu că, timp de peste 100 de ani, s-a putut păstra o instituţie care şi-a desfăşurat activitatea în condiţii mai grele sau mai uşoare. Această instituţie este importantă deoarece – în lumea în care trăim astăzi, o lume globalizată – suntem o ţară membră a Uniunii Europene, ne armonizăm legislaţia internă cu cea a UE, răspundem multor considerente care sunt la ordinea zilei, din punct de vedere economic, social şi al securităţii la nivel european – singurul lucru care stă în calea unei uniformizări este bătălia noastră pentru a ne păstra ceea ce ţine de fibra poporului român. Adică tot ceea ce înseamnă istorie, cultură, religie sunt adevărate elemente care ne vor contura identitatea noastră într-o Europă uniformizată. Vreau să vă asigur că, din punct de vedere al Guvernului, una dintre priorităţi este tocmai păstrarea acestei identităţi naţionale”.

La rândul său, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, a amintit că savantul Nicolae Iorga a manifestat un interes deosebit pentru Basarabia , remarcând faptul că autorităţile prahovene acordă o atenţie deosebită Republicii Moldova, aici existând chiar şi un festival numit „Prahova iubeşte Basarabia“, iniţiat de Consiliul judeţean Prahova, prin inimoasa vicepreşedinte Ludmila Sfîrloagă.

Prezent la deschiderea festivă a evenimentului, Virgil Niţulescu, consilier în cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, a transmis asistenţei, salutul ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, anunţând faptul că, în următoarele două săptămâni, acest minister va prelua sarcina de a coordona la nivel interministerial activităţile privind celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, sărbătoare ce va fi marcată de românii de pretutindeni.

De asemenea, Adrian Năstase a vorbit, la Vălenii de Munte, despre vasta operă a lui Nicolae Iorga şi a lansat volumul cartografic „Descriptio Bessarabiae”, coordonat de fostul premier, împreună cu ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea.

Din impresionatul program al Cursurilor am remarcat, pentru început, conferinţa susţinută de prof. univ. dr. Ioan Scurtu, masa rotundă cu tema „Europa 2017“, „Proiectul de ţară al României“ şi masa rotundă cu tema „Portret de român – Ion Ghica“, întâlnirea de suflet cu locuitorii comunei Drajna – deja devenită tradiţională (cu participarea artistilor basarabeni Nicolae Jelescu şi Viorel Burlacu) -, vizitarea Mănăstirii Crasna şi a Castrului Roman de la Drajna.

Acad.Răzvan Theodorescu, acad.Ioan Aurel Pop, prof.univ. Iulian Chifu, Dan Dungaciu şi Anatol Şalaru au fost principalii participanţi la dezbaterea Proiectului de Ţară, proiect care trebuie să fie - pe lângă dezvoltarea, modernizarea şi recuperarea decalajului dintre România şi UE – ReUnirea Basarabiei cu Ţara. Un act istoric care nu este doar o decizie, ci un proces asumaţ de România. Cu cât mai repede şi oficial, acest rol de vector modernizator al încă Republicii Moldova, cu atât drama Basarabiei înstrăinate va fi mai scurtă.

Despre celelalte manifestari incluse in program, voi reveni cu amanunte intr-o viitoare relatare.

Tradiţie şi continuitate la Vălenii de Munte














Iar Alexandru Topolenco a declarat pentru stefanvoda.info următoarele: Sunt bucuros să particip în aceste zile la universitatea de vară Nicolae Iorga, îmi face deosebită plăcere să fiu alături de înaltele oficialități ale statului român și de cei din Moldova.

Tradiţie şi continuitate la Vălenii de Munte

Tradiţie şi continuitate la Vălenii de Munte



























Sursa articolului aici
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: