Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » Un miliardar norvegian își donează o mare parte din avere cercetării oceanelor

Un miliardar norvegian își donează o mare parte din avere cercetării oceanelor

Categorie: ULTIMA ORĂ, Externe
Un miliardar norvegian își donează o mare parte din avere cercetării oceanelor


Unul dintre cei mai bogați oameni din Norvegia, industriașul Kjell Inge Rokke, a anunțat marți că intenționează să își donează o mare parte din avere în beneficiul societății, informează DPA.


Primul pas pe care Rokke l-a făcut în acest sens a fost acela de a finanța construcția unei nave de cercetare și explorare a oceanelor, în parteneriat cu grupul World Wide Fund for Nature (WWF) Norvegia.

''Oceanele mi-au oferit oportunități importante. Sunt recunoscător pentru acest lucru'', și-a motivat Rokke gestul într-un rar interviu acordat cotidianului Aftenposten.

Contractul pentru construcția navei a fost semnat luni, însă nu a fost dezvăluită nici o sumă.

Nava de 181 de metri lungime urmează să fie lansată în anul 2020 și va găzdui 60 de cercetători.

Rokke nu a făcut nici o declarație cu privire la procentul din averea sa estimată la 2 miliarde de dolari care va fi îndreptat către activități filantropice, însă a spus că ideea de a finanța construcția unei nave pentru cercetare i-a încolțit în urmă cu câțiva ani. ''Oceanele acoperă 70% din suprafața Pământului și mai sunt multe de investigat'', a adăugat el.

Minisubmarine și drone vor fi folosite pentru a cerceta marea și atmosfera.

Una dintre misiunile-cheie ale navei va fi aceea de distrugere a deșeurilor din plastic, o problemă din ce în ce mai mare cu care se confruntă mările lumii, cauzată de faptul că plasticul nu este biodegradabil și se fragmentează în particule. Ulterior, peștii și planctonul se hrănesc cu aceste microplastice care pătrund ulterior în lanțul alimentar.

Magnatul în vârstă de 58 de ani activează în industria petrolului și a pescuitului având în proprietate vase pentru recoltarea krillului din Antarctica și este acționarul principal în conglomeratul Aker ASA, precizează sursa citată.

WWF Norvegia nu a manifestat nici o reținere cu privire la această cooperare în pofida diferendelor legate de extracția petrolului și a anunțat că ''va continua să îl provoace pe Rokke când nu vom cădea de acord'', după cum s-a exprimat liderul grupării ecologiste, Nina Jensen.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Anda Badea)

Sursa articolului aici
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: