Inregistrare    Autentificare
Autorizație
» » Cazul ”Republica Moldova”, discutat în Parlamentul European: ”Țara este coruptă, clasa politică a eșuat, iar guvernele se schimbă ca anotimpurile”

Cazul ”Republica Moldova”, discutat în Parlamentul European: ”Țara este coruptă, clasa politică a eșuat, iar guvernele se schimbă ca anotimpurile”

Categorie: ULTIMA ORĂ, Republica Moldova, Externe
În ultimul an, Republica Moldova a trecut prin mai multe evenimente de ”anvergură”, inclusiv alegerile parlamentare. Cu toții au auzit deja de fraudele bancare, furtul miliardului și protestele din țară. Timp de un an, în loc sa găsească soluții de a reporni ”mașinăria”, cei de la guvernare nu au făcut decât să întărească criza politică. Mai mult, Moldova se află într-o situație economică și financiară dificilă și are nevoie de susținerea FMI, dar asta înseamnă îndeplinirea unor condiții. Despre toate acestea au discutat comisarii europeni în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European.

Cazul ”Republica Moldova”, discutat în Parlamentul European: ”Țara este coruptă, clasa politică a eșuat, iar guvernele se schimbă ca anotimpurile”


Christos STYLIANIDES, comisar european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor: ”Situația din RM demonstrează dramatic ceea ce a fost între partenerii de coaliție. Nu este rolul UE să se implice în chestiile unei țări suverane. Politicienii trebuie să lase interesele personale și să colaboreze de dragul țării lor. Să aducă bunăstarea cetățenilor, să ducă la modernizarea țării și dezvoltarea economică. Vom continua să solicităm un dialog între partide, sperăm că noul guvern va considera ca este o importantă punerea în aplicare a reformelor. Susținerea noastră este condiționată de aplicarea reformelor-cheie. Guvernul trebuie să ia masuri clare și eficiente împotriva corupției. Moldova este într-o situație economică și financiară dificilă și are nevoie de susținerea FMI, ceea ce inseamnă îndeplinirea unor condiții: eliminarea corupției, asigurarea statului de drept, restructurarea sistemului bancar și gestionarea Băncii Naționale. Există o posibilă reluare a susținerii bugetare a FMI pentru a pune în aplicare Acordul de Asociere. Situația reflectă toate aceste probleme din sistemul politic din RM și arată care este prăpastia dintre sistemul politic și societate”.

Elmar Brok, preşedintele comisiei de relaţii externe a Parlamentului European: ”Trebuie să vedem că cele trei paritde proeuropene au câștigat alegerile, doar că nu au fost în stare să câștige încredere, să îndeplinească obiectivele de modenizare a statului, lupta împotriva corupției. Partidele care sunt dispuse să atingă aceste obiective trebuie susținute, pentru a pune pe picioare o țară europeană. UE trebuie să organizeze colaborarea necesara, astfel ca moldovenii să ia propria decizie în ceea ce privește drumul pe care vor să-l aleagă. Sperăm că responsabilii din Moldova vor da dovadă de responsabilitate. Nu mai este timp de jocuri politice, trebuie să ne gândim în primul rând la interesul societății”.

Andi CRISTEA, membru al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European: ”Nu avem niciun motiv de sărbătorire. Situația din Moldova e gravă, Chișinăul nu atinge obiective, nu face decât să dezamăgească. Cetățenii RM merită ceva mai bun, merită încurajarea și sprijinul nostru. Clasa politică din RM a eșuat și suntem descurajați. Nevoile populației nu sunt luate în vedere, reformele nu sunt implementate. Moldova are nevoie de o clasă politică capabilă să refacă încrederea cetățenilor. E ultima șansă pentru această coaliție, termenul limită a fost depășit. E momentul ca liderii politici să audă acest semnal”.

Bas BELDER, membru al grupului pentru Independenţă şi Democraţie din Parlamentul European: ”Rar am auzit o imagine atât de neagră ca cea de la Chișinău. Este un faliment politic care a înrăutățit toată situația din Moldova. Încrederea către drumul UE a căzut. Sunt câteva luminițe la orizont”.

Petras AUŠTREVIČIUS, comisar European pentru Politica Regională (ALDE): ”Moldova a avut la dispoziție toate uneltele politice de care dispune UE pentru a-i stimula europenizarea. Lucrurile au început să meargă prost, scandalul bancar nici până acum nu a fost anchetat pe deplin. Nu există nici dorința de a o combate, se trage de timp cu reformele. Nu e nicio surpriză că guvernele se schimbă ca anotimpurile, nu e de mirarea că oamenii au ieșit să protesteze atâtea luni. Îmi displace să spun că dintr-un pioner, Moldova a ajuns la un haos politic. Mesaj pentru politicieni - treziți-vă pentru poporul dumneavoastră care merită sa trăiască în Europa”.

Helmut SCHOLZ, reprezentant al Stângii Unite: ”În pofida unor refome, statul este corupt. S-au făcut lucruri bune, însă ce ajută alegeri libere dacă până la urmă rezultatul este același. Ce ne putem aștepta dacă manifestanții sunt încarcerați pentru a li se lua dreptul al părere, este o lipsă de integritate a clasei politice, care acționează după propriul plac. Comisia UE trebuie să impună aplicarea acordului așa cum se cuvine în Moldova”.

Cristian Dan PREDA, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat): ”Există trei factori importanți care au modificat situația în Republica Moldova - Rusia, influența acesteia asupra opiniei - oligarhii, care controlează partidele - corupția care a slăbit instituțiile. Avem eșecul unei coaliții proeuropene. Timp de un an, în loc să găseacă soluții de a reporni mașinăria, ei au intărit criza politică. Trebuie să răspundem cererii, de a oferi o mediere europeană pentru formarea unei coaliții. Trebuie să ne implicăm moderând, făcând o cale posibilă la ceea ce vrea Republica Moldova.

Michael GAHLER, europarlamentar conservator german: ”Cetățenii din Moldova sunt importanți pentru noi, am vrea să-i vedem în sistemul UE. Angajamentul nostru pentru Moldova nu este condiționat. Vrem să se respecte angajamentele politice. Moldovenii așteaptă o stabilitate a statului și a economiei. Ei vor o anchetare a fraudelor, unde-i acel miliard din bănci? Țara are nevoie de un guvern independent și de o conducere eficientă. Trebuie să fie stabiliți pașii de reformă și de făcut un calendar. Cetățenii își doresc condiții mai bune de viață. Nu vrem să pierdem Moldova ca partener. Ar trebui să luăm legătura cu partidele politice care sunt apropiate UE”.

Doru-Claudian FRUNZULICĂ, grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European: ”RM are acum probleme, dar UE nu poate să o lase în așa momente. Este nevoie să sprijinim Moldova ca să aiba un guvern viabil, ca cetățenii să beneficieze de acest acord al UE, că sunt aproape de lumea UE. Sunt interese estice de destablizare a RM, trebuie să contracărăm aceste lucruri, trebuie să sprijinim asociațiile proeuropene din Moldova. Viitorul este european”.

Andrej PLENKOVIĆ, eurodeputat PPE: ”Elita politică a dus țara în prăpastie. Este nevie de o modernizare a politicii și a instituțiilor de stat. Noi aici trebuie să solicităm elitelor politice din Moldova să meargă pe drumul cel bun, astfel ca Acordul de Asociere să fie aplicat asa cum trebuie. Important este să se păstreze stabilitatea țării și drumul european”.

Siegfried MUREŞAN, deputat european din partea Partidului Mișcarea Populară: ”Este datoria noastră să oferim Republicii Moldova RM o perspectivă europeană, iar cetățenilor o speranță. Să arătăm că RM mai are o șansă. Dacă nu o va oferi UE, atunci o va face Putin. RM este statul care primește cele mai multe fonduri europene pe cap de locuitor. Trebuie să le explicăm cetățenilor care sunt beneficiile apropierii de Europa. Trebuie să le spunem clar cine le este prieten. Uniunea Europeană vrea o republică independentă, pe picioare”.


Sursa articolului : aici
Stimate vizitator, te-ai dus la site-ul ca utilizator neînregistrat. Vă încurajăm să vă înregistrați sau intra pe site sub numele dumneavoastră.
Scrie un comentariu
Prima Nume:
Adresa e-mail:
Полужирный Наклонный текст Подчеркнутый текст Зачеркнутый текст | Выравнивание по левому краю По центру Выравнивание по правому краю | Вставка смайликов Вставка ссылкиВставка защищенной ссылки Выбор цвета | Скрытый текст Вставка цитаты Преобразовать выбранный текст из транслитерации в кириллицу Вставка спойлера
Introduceți codul: